,,Revenirea” la Ortodoxie în zona Năsăudului

,,Revenirea” la Ortodoxie în zona Năsăudului

Alexandru Dărăban

Studierea raporturilor dintre Biserică şi Stat în perioada postbelică şi a dimensiunilor represiunii îndreptate împotriva clerului este o întreprindere dificilă, având în vedere numeroasele obstacole cu care se confruntă cercetătorul în tentativa de a ajunge la documente relevante.

Însă pentru a surprinde cadrul în care au evoluat Bisericile din România după 1945 este aproape obligatoriu şi analiza izvoarelor edite, mai ales a principalelor acte normative care au reglementat organizarea şi funcţionarea cultelor religioase[1] .

Bazându-mă pe documente din arhivele clujene şi bistriţene, din colecţia de periodice a Bibliotecii Universitare „Lucian Blaga” din Cluj-Napoca voi încerca să ofer o imagine cât mai aproape de adevărul istoric în ceea ce priveşte mecanismul de funcţionare a Statului şi Bisericii Ortodoxe Române în relaţiile cu Biserica Română Unită. Într-o primă fază, aceea de tranziţie către un regim totalitar (1944-1948), fie că a fost vorba de Gheorghe Gheorghiu Dej, Vasile Luca, Emil Bodnăraş, Petre Constantinescu-Iaşi, Petru Groza, cu toţii au avut un rol însemnat în privinţa politicii religioase[2].

Odată cu întronizarea patriarhului Iustinian Marina s-a început colaborarea cu guvernanţii comunişti pentru lichidarea Bisericii Române Unite. Încă înainte de a deveni locotenent de patriarh, la 8 februarie 1948, Iustinian afirma că „revenirea” la ortodoxie a greco-catolicilor din Ucraina este o faptă care „îi onorează” şi adaugă că „noi, românii, simţim un mare regret că asemenea gest n-a fost făcut de clerul şi poporul Bisericii Unite din Ardeal nici după Unirea din 1918 şi nici după Unirea din 1944, deşi Unirea lor cu Roma s-a făcut cu o sută de ani mai târziu. Sunt în aşteptarea trezirii patriotismului lor – cel pentru dreapta pildă dată de sora lor într-o Unire cu Roma, fosta Biserică Unită din Ucraina”[3].

Citește și Începuturile comunismului în Sângeorz-Băi

Autorităţile au încercat în zadar să convingă măcar un prelat greco-catolic să accepte „revenirea” la ortodoxie. Un document de arhivă sugerează că, la finele lunii ianuarie 1948, episcopul greco-catolic Iuliu Hossu a fost chemat la Bucureşti unde i s-a propus să fie numit patriarh al Bisericii Ortodoxe Române dacă va trece mai întâi la ortodoxie[4] .

După o întâlnire cu Stanciu Stoian, ministrul cultelor, derulată la 20 septembrie 1948, a doua zi dr. Petru Groza l-a întrebat surâzând: „Vrei să fii mitropolit la Iaşi ?” (bineînţeles, ortodox, care era vacant). Atunci episcopul greco-catolic Iuliu Hossu i-a răspuns: „D-le   prim-ministru, credinţa noastră este viaţa noastră”[5] .

La data de 6 iunie 1948 ÎPS Iustinian, în cuvântarea rostită cu prilejul instalării în scaunul de patriarh, a adresat credincioşilor greco-catolici, clerici şi mireni, o chemare stăruitoare de părinte iubitor, îndemnându-i ca să rupă peceţile uniaţiei cu Roma papală şi să se întoarcă la sânul Bisericii mame[6] .

De asemenea ÎPS Mitropolit Nicolae al Ardealului, în ziua de 15 mai 1948, pe Câmpia Libertăţii, cu prilejul sărbătoririi centenarului revoluţiei ardelene de la 1848, făcuse un călduros apel către clerul şi poporul greco-catolic din Transilvania, de a reveni la sânul Bisericii Ortodoxe[7].

Decretul nr. 177 din 4 august 1948, în fapt noua Lege a cultelor, împrumuta formulări şi concepte din legislaţia sovietică. Acest decret pleca de la prezumţia de vinovăţie a tuturor cultelor, deşi garanta formal libertatea de conştiinţă şi libertatea religioasă de pe tot cuprinsul Republicii Populare Române[8].  În prealabil la data de 2 august 1946 s-a emis un decret care prevedea „trecerea în proprietatea Statului a bunurilor bisericeşti, congregaţiilor, comunităţilor sau particularilor ce au servit pentru funcţionarea şi întreţinerea instituţiilor de învăţământ general, tehnic sau profesional”[9]. Din judeţul Năsăud au trecut în proprietatea Statului: Şcoala romano-catolică din Rodna, Liceul Teoretic „George Coşbuc” al Fondurilor Grănicereşti din Năsăud, Şcoala normală mixtă a aceloraşi Fonduri, Şcoala primară confesională a cultului adventist Năsăud ş.a.[10].

Citește și Sângeorzeni în detenție și muncă forțată

În ziua de 1 octombrie s-au adunat la Cluj, în sala liceului „G. Bariţiu”, 38 de protopopi şi preoţi delegaţi ai clerului şi poporului greco-catolic de pe tot întinsul Ardealului, Banatului, Crişanei şi Maramureşului, spre a cerceta în sobor duhovnicesc, această „stare dureroasă a sufletului ardelean, care de două veacuri şi jumătate trăieşte în dezbinare duhovnicească[11].

S-a format biroul, s-au citit şi verificat împuternicirile celor 38 de delegaţi din 22 de judeţe, precum şi adeziunile date de cei 430 de canonici, protopopi şi preoţi pentru întoarcerea lor la Biserica Ortodoxă şi ruperea legăturilor de orice fel cu Roma papală[12].

Primul care a luat cuvântul a fost protopopul Traian Belaşcu. Din partea delegaţilor a luat cuvântul Protopopul Sabin Truţia. Cel din urmă a vorbit preotul George Zagrai, îndrumând pe delegaţi ca să primească şi să iscălească „Apelul” şi „Proclamaţia” făcute în numele celor 430 de preoţi prin care se cere revenirea tuturor clericilor şi credincioşilor  greco-catolici în sânul Bisericii Ortodoxe Române[13].

După iscălirea acestor două documente istorice, s-a propus delegaţilor (aceştia au aprobat) ca protopopii şi preoţii prezenţi la această adunare să plece împreună la Bucureşti spre a se înfăţişa Sinodului şi Patriarhului Iustinian „Proclamaţia de revenire în sânul Bisericii Ortodoxe Române. Delegaţia de la Cluj a sosit la Bucureşti în după-amiaza zilei de sâmbătă 2 octombrie 1948[14].

Duminică 3 octombrie s-a ţinut o slujbă la Biserica „Sfântul Spiridon Nou”, în care s-a citit „Actul sinodal” de „revenire” în sânul Bisericii Ortodoxe Române.

La data de 11 octombrie Episcopia Ortodoxă din Cluj a transmis o circulară tuturor protopopilor în care se dispunea:

– în toate bisericile din cuprinsul eparhiei se vor face în cea mai apropiată Duminică, după Sfânta Liturghie, slujbe de mulţumită lui Dumnezeu pentru bucuria reîntregirii bisericii strămoşeşti. Cu acest prilej preoţii vor tâlcui poporului credincios însemnătatea praznicului bisericesc şi naţional şi vor citi „Declaraţia” şi „Apelul” fraţilor preoţi uniţi reveniţi la Ortodoxie;

– fraţii preoţi trecuţi vor rămâne în subordinea protopopului lor;

– în ceea ce priveşte trecerea, ea se poate face la primăria locală, atât individual cât şi colectiv. În amândouă cazurile credincioşii majori vor semna cu mâna lor declaraţia de trecere;

– toţi cei ce vor mai avea nevoie de vreo lămurire în privinţa aceasta, o vor cere de la Episcopie[15].

La data de 13 octombrie se mai trimite către protopopiate, ca şi completare la circulara de mai sus, o adresă prin care se cerea a se trimite de urgenţă „tabloul fraţilor preoţi care au trecut de curând la biserica ortodoxă”. De asemenea se specifica că „ne veţi arăta, pe parohii, şi numărul lor total din parohie”[16].

În data de 14 octombrie 1948, li se atrăgea atenţia că existau cazuri în care credincioșii parohiilor greco-catolice treceau la ortodocși, iar preoții lor rămâneau uniți. În aceste cazuri, episcopia cerea să se ia măsuri imediate să nu rămână nici o Duminică fără Sfânta Slujbă şi fără îngrijirea sufletească necesară[17].

La data de 15 octombrie 1948, Episcopia din Cluj trimite o notă telefonică tuturor protopopilor din capitalele de judeţ să ia legătură cu prefecţii şi cu „Comitetul Judeţean pentru Reîntregirea Bisericii” pentru a aplica şi a raporta de urgenţă:

– numele protopopilor şi preoţilor reveniţi la biserica strămoşească;

– numele parohiilor în care au trecut numai enoriaşii, cu procentul trecerilor;

– protopopii, preoţii şi parohiile trecute să facă raport la Episcopie şi Ministerul Cultelor;

– să se facă formele legale pentru trecerea atât a persoanelor la ofiţerul stării civile, cât şi a averii prin proces verbal de preluare şi predare;

– pe duminică 17 octombrie a.c. să aibă fiecare parohie trecută slujitor, în cazul că nu a trecut preotul. Dacă a trecut şi protopopul sau preotul acesta rămâne în toate drepturile unui slujitor ortodox, raportându-se spre a-i face confirmare;

– unde va fi necesar se va raporta telefonic spre a cunoaşte situaţia imediată, având nevoie să cunoaştem toate datele până la 21 octombrie a.c.;

– pe date de 21 octombrie a.c. va fi adunarea de la Alba-Iulia pentru reîntregirea Bisericii, unde vor trebui să participe delegaţi din fiecare parohie, de preferinţă preotul şi un mirean. Pot merge toţi doritorii având reducere 50% pe CFR[18].

La data de 16 octombrie 1948 Episcopia Ortodoxă Română din Cluj făcea cunoscută prima listă a protopopilor şi preoţilor greco-catolici de pe teritoriul acestei eparhii care au trecut la ortodoxie. Din judeţul Năsăud au trecut:

  • George Zagrai – Bistriţa Bârgăului
  • Bârsan Ioan – Lechinţa
  • Iudean Ioan – Vermeş
  • Valer Henciu – Telciu I
  • Emil Demian – Coşbuc
  • Ioan Seplecan – profesor Năsăud
  • Oltean Victor – Şieuţ ş.a.[19] .

La nivelul judeţului nostru s-a format „Comisiunea judeţeană de unificare a Bisericilor româneşti”. S-a întocmit un tablou cu preoţii greco-catolici din judeţul Năsăud care au revenit la ortodoxie până la 1 decembrie 1948, când s-au încheiat lucrările unificării. Amintim aici pe:

  • Zagrai George – Bistriţa Bârgăului
  • Damian Emil – Coşbuc
  • Seplecan Ioan – profesor Năsăud
  • Ştefănuţiu Emil – profesor Năsăud
  • Buta Nechifor – Lunca
  • Coruţ Titus – Ilva Mare I
  • Bolog Ioan – Ilva Mare II
  • Chitul Iacob – Năsăud II
  • Irini Emil – Rebrişoara I,
  • Mihalca Ioan – Rebrișoara II
  • Tofan Petru – Nepos
  • Andresi Virgil – Sângeorz Băi II
  • Zagrai Petre – Mititei
  • Moraru Iuliu – Salva
  • Bulbuc Ovidiu – Măgura Ilvei
  • Rusu Bazil – Ilva Mică
  • Buzilă Traian – Feldru
  • Ilieşiu Ioan – Poiana Ilvei
  • Vălean Gavril – Gersa
  • Coruţ Ioan – învăţător Maieru
  • Scridon Ioan – Mocod
  • Mureşan Ştefan – Rebra
  • Iuliu Pop – Maieru
  • Ciocârlă Emil – Parva ş.a.

Totodată s-a întocmit şi un tablou cu preoţii greco-catolici din judeţul Năsăud care au refuzat semnarea pentru unificare până la 1 decembrie când s-au încheiat lucrările unificării. În acest tablou îi regăsim pe:

  • Sângeorzan Ioan – Bistriţa
  • Buzilă Traian – Feldru (îl regăsim şi la cei trecuţi, probabil din oficiu, s.n.)
  • Sângeorzan Lazăr – Ilva Mare
  • Sângeorzan Ioan – Rodna
  • Timiş Simion – Rodna
  • Buga Antoniu – Sângeorz Băi
  • Pop Gavrilă – Şanţ
  • Chita Liviu – Runcul Salvei
  • Pop Simion – vicar Năsăud
  • Pop Grigore – Telciu
  • Mititean Vasile – Nimigea de Jos[20].

Această comisie, prezidată de Octavian Cosmuţa şi având secretar pe profesorul Nicolae Mute, a mai întocmit o situaţie cu reîntregirea din judeţul Năsăud de la începutul campaniei de unificare şi până la data de 1 decembrie 1948 când s-au încheiat lucrările unificării, situaţie făcută în trei etape, după cum urmează:

1. XI. 1948:

 – 92 parohii existente, 52 trecute, procent 56%;

– 7 filii existente, 7 trecute, procent 100%;

– 93 preoţi existenţi, 68 trecuţi, procent 75%;

– 112.786 credincioşi existenţi, 54.393 trecuţi, procent 49%.

21. XI. 1948:

– 92 parohii existente, 64 trecute, procent 69 %;

– 7 filii existente, 7 trecute, procent 100 %;

– 93 preoţi, 74 trecuţi, procent 79 %;

– 112.786 credincioşi, 68.200 trecuţi, procent 61 %.

28. XI. 1948:

– 92 parohii, 88 trecute, procent 95 %;

– 7 filii, 7 trecute, procent 100 %;

– 93 preoţi, 82 trecuţi, procent 89 %;

– 112.786 credincioşi, 103.825 trecuţi, procent 93 %[21] .

Așa s-a petrecut, pe scurt, ,,revenirea” la ortodocși a greco-catolicilor. Ce-i drept, a existat, după cum am arătat, și presiune din partea aparatului de stat, iar Biserica Ortodoxă Română a avut și ea partea ei de vină (ce constă în complicitatea pe care a avut-o cu statul[22]), în desființarea unei Biserici surori.

Rămâne de cercetat dacă, peste ani, judecând retrospectiv, patriarhul Iustinian i-ar fi spus într-adevăr istoricului Ion Dumitru-Snagov: „Am făcut o mare prostie prin acceptarea desfiinţării Bisericii Greco-Catolice”[23].

Revista Apel la memorie (anul II – nr. 4-5/decembrie 2019)


[1] Raport final – Comisia Prezidenţială pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România, editori Vladimir Tismăneanu, Dorin Dobrincu, Cristian Vasile, Bucureşti, Editura Humanitas, 2007, p. 258.

[2] Ibidem, p. 260.

[3] Cristina Vasile, Biserica Ortodoxă Română în primul deceniu comunist, Bucureşti, Editura Curtea Veche, 2005, p. 203 apud Iustinian Marina, Apostolat social. Pilde şi îndemnuri pentru cler, Ediţia a II-a, Bucureşti, Editura Institutului Biblic şi de Misiune a Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1949, p. 113.

[4] Ibidem, p. 205.

[5] Ibidem, pp. 205-206 apud iuliu Hossu, Credinţa noastră este viaţa noastră. Memoriile cardinalului Iuliu Hossu, ediţie îngrijită de Silviu Augustin Prunduş, Cluj-Napoca, Casa de Editură Viaţa Creştină, 2003, p. 81.

[6] Gheorghe I. Moisescu, Întregirea Bisericii româneşti din Transilvania, în „Biserica Ortodoxă Română”, Bucureşti, Anul LXVI (1948), nr. 9-10, septembrie-octombrie, p. 413.

[7] Ibidem, p. 414.

[8] Monitorul Oficial, partea I, nr. 177/4 ianuarie 1948, anul CXVI, p. 6392

[9] Ibidem, p. 6324.

[10] Ibidem, p. 6337.

[11] Ibidem, pp. 414-415.

[12] Ibidem, p. 415.

[13] Ibidem, p. 420

[14] Ibidem, pp. 424-425.

[15] Arhiva Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Vadului, Feleacului și Clujului,(AAORVFC), Documentul          nr. 4610/11 octombrie 1948.

[16] Ibidem, Documentul din 13 octombrie 1948.

[17] Ibidem, Documentul din 14 octombrie 1948.

[18] Ibidem, Documentele nr. 4766 şi 4767 din 15 octombrie 1948.

[19] Renașterea, Anul XXVI; Cluj, nr. 41-42, 16 octombrie 1948, p. 4.

[20] AAORVFC, Documentul nr. 46/1948.

[21] Ibidem, Documentul nr. 45 din 1 decembrie 1948 întocmit la Bistriţa.

[22] Cf. Iuliu Hossu, Credința noastră este viața noastră, Editura Viața Creștină, Cluj-Napoca, 2005, p. 65.

[23] Cristian Vasile, op. cit., p. 206, conform relatării ÎPS Nicolae Corneanu în cadrul emisiunii „Idei în libertate”, TVR Cultural, 26 februarie 2004 (realizator H-R. Patapievici).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *