Medalion: Ilie Lazăr (n. 1895 – d. 1976)

Medalion: Ilie Lazăr (n. 1895 - d. 1976)

Ilie Lazăr. Jurist şi politician, fruntaș al P.N.Ț în perioada interbelică și garda de corp a lui Iuliu Maniu. În prima conflagrație a fost înrolat în armata austro-ungară, de unde a dezertat la români împreună cu ostașii din subordine şi a contribuit la eliberarea satului natal, ca şi a oraşului Cernăuți, unde a ridicat drapelul românesc pe clădirea primăriei. În anul 1923 s-a stabilit la Bucureşti şi a activat în cadrul Partidului Naţional Român, ulterior Partidul Naţional Țărănesc.

A fost deputat de Maramureș al acestui partid în mai multe legislaturi. În cadrul partidului s-a ocupat de organizațiile muncitorești. Fost deținut la Târgu Jiu în timpul regimului antonescian pentru faptul de a-i fi apărat în Parlament pe evreii din Maramureș (comunități țărănești). Arestat a doua oară şi judecat alături de Iuliu Maniu în procesul grupului de la Tămădău, fiind închis la Sighet şi Râmnicu Sărat. Eliberat în 1964, fără drept de pensie. Comunitatea Evreiască din România i-a acordat o pensie la propunerea compozitorului Harry Maiorovici, originar din Maramureș.

Fragment din Ilie Lazăr, Amintiri, Editura Fundația Academia civică, București, 2000

„(…) De-a lungul activității mele politice am legat o mulțime de prietenii cu oameni din diferite pături sociale. Mi-au plăcut oamenii “dintr-o bucată “. În Bucureștiul luxos, cosmopolit, plin de parveniți și îmbogățiți peste noapte, eu nu căutam prietenii cu orice preț, deoarece detest parveniții lingușitori și lipsa de caracter. Am fost nevoit să constat că în cele mai multe cazuri, nu poți conta pe prietenia și sacrificiul celor îmbogățiți. Atâtea am văzut, și decepțiile, la un moment dat, m-au determinat să trăiesc exclusiv pentru un ideal, și în cercul familiei și al prietenilor încercați. M-am împrietenit și cu oameni din alte pături sociale, dacă m- am convins că aceștia sunt în stare să creadă în ceva și să aducă jertfe.

De-a lungul anilor grei de luptă am văzut atâtea imposibilități, încât am zis: „mă închin aceluia care crede în ceva și nu trădează”, indiferent dacă face sau nu parte din partidul meu. Luptele pentru ideile partidului meu și pentru schimbarea moravurilor înrădăcinate în anumite posturi de comandă, mi-au adus multe dezagremente și neplăceri. Fără să fi fost aderentul unor idei de extremă dreapta sau stânga, pentru felul cum înțelegeam să lupt împotriva unor stări imorale și nedrepte, fără să fi avut vreo condamnare, am fost totuși privat de libertate aproximativ un an și jumătate.

Citește și Un erou național. Ilie Lazăr (1895-1976)

În suferințe, nedreptățit și lovit în închisori, lagăre și ascunzișuri, am cunoscut oameni și am legat prietenii. Am avut prilejul să controlez, să constat stări de lucruri și să mă revolt pentru rânduiala aceasta. Nu sunt “domnișorul ” născut și crescut cu istericale și în belșug, ci în permanent contact cu realitatea. Din copilărie, din mediul în care m-am născut, am putut distinge răul de bine, falsul de adevăr și linia demnității și a moralității.

Neamul meu, în permanență l-am văzut lovit, exploatat și umilit. De aceea mi s-a părut a doua mea natură, lupta până la sacrificiu pentru ridicarea neamului românesc. Dârzenia luptelor mele m-au adus în legătură cu oameni, care la fel, luptau pentru un ideal oarecare. În liceu m-am împrietenit cu colegi care, la fel ca și mine, nu erau privilegiați ai regimului. În armata străină, românul, sârbul, slovacul, evreul și, în fine, acela care era ținut “la trei pași ” era prietenul meu. Au venit luptele politice, unde am stat alături de aceia care luptau pentru un ideal și care erau în stare să sufere. Am crezut și cred, că numai prin lupte și suferință tare, se pot schimba lucrurile și moravurile. Eu vreau schimbarea moravurilor prin noi și, în primul rând, la noi. (…)”

Revista Apel la memorie (anul II – nr. 4-5/decembrie 2019)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *