Istoria vieții literare a orașului Călan. 1875-2018

Istoria vieții literare a orașului Călan. 1875-2018

Adrian Dinu Rachieru

Licenţiat în Jurnalism şi ostenind „la templul poeziei” (așa își botezase, în 2008, volumul de debut), ocupându-se de un proiect ambiţios (Să ne cunoaştem istoria), Daniel Lăcătuş ne propune acum o incursiune (documentată „la sânge”, se înţelege) în Istoria vieţii literare a oraşului Călan, acoperind intervalul 1875-2018. Şi ne asigură că ar fi vorba despre o „activitate apreciabilă”, deşi sprijinul autorităților – notează caustic – nu e pe măsura așteptărilor. Iar orașul, fost „Imperiu al fontei”, chiar dacă nu e „orfan”, „a decăzut major”, scrie apăsat (p. 97), chemând în sprijin opinii de autoritate, de la Mihai Barbu la Vintilă Mihăilescu.

Totuşi, acest climat cultural (dinamic) a rodit, ne asigură, şi „radiografia” de față vine să confirme diagnosticul, trecând în revistă (vitezist, menajând mici citate şi descrieri lapidare) buchetul de personalităţi care s-au afirmat pe meleagurile Ţării Hațegului, un „Ardeal în miniatură”, cum s-a tot spus. Începând, desigur, cu Ion Pop Reteganul şi Oszkár Mailand.

Insistă apoi asupra rolului ASTREI în comunitatea din Călan (expediată, între noi fie vorba) şi a mişcării Oastea Domnului, ilustrând „literatura creştină”, aflând în Batiz „un fel de capitală” în efortul evanghelizării (Iosif Trifa, Traian Dorz, rapoartele lui Gh. Muntean, un „comiliton al devoţiunii”, cum l-a văzut Paul Aretzu, Ioan Opriş). Să remarcăm că dl. Lăcătuş a coborât în arhive, fişând presa vremii, studiul său, etalând o bibliografie luxuriantă, având subsoluri încărcate.

Evocă apoi sarcastic perioada postbelică, cu ştiutul zel propagandistic, stăruind asupra elanului primilor ani ai noului regim sovietizat (conferinţe, brigăzi de agitaţie, biblioteci, cluburi muncitoreşti, concursuri), sub veghea Cenzurii şi a Securităţii, cu extrase din ziarul regional / judeţean, până la apariţia primului cenaclu literar (la Casa de Cultură a Sindicatelor) ori prezenţa cenaclului migrator Flacăra, păstorit de Adrian Păunescu.

Citește și Profesorul meu de un trimestru din clasa a VII-a – Victor Isac

Şi, bineînţeles, inventariată salba de acțiuni sub genericul Cântării României. Centrul de greutate al volumului îl reprezintă, indiscutabil, grupajul de medalioane, consacrat, dincolo de relieful axiologic accidentat, unor nume care au ilustrat viaţa culturală a așezării, începând cu Ada Orleanu şi anii săi de profesorat la Călan, cu pastorul evanghelic Harald Siegmund şi cu poetul Traian Dorz, cel hăituit de Securitate.

Se bucură de o atenție (binemeritată!) profesorul Silviu Guga, cu al său mentorat roditor şi activitatea cenaclului literar „Radu Stanca” din Călan. Iată că, pornind dintr-un „loc neînsemnat”, viaţa cenaclieră şi apoi revista Algoritm literar (ivită în 2010, sub cârma lui Ioan Barb, apreciat poet şi prozator), atinge, observa Radu Ciobanu, „o nesperată ţinută culturală”.

Dacă profilul „recuperatului” Traian Dorz putea fi îmbogățit, invocând şi folosind, de pildă, o recentă apariţie (Dorziana, semnată de Florina-Maria Băcilă, încercând reconstrucția textului prin limbaj), nedumereşte oarecum tratamentul aplicat lui Romul Munteanu, surdinizat, deşi nume de vârf în galeria celor porniţi în lume din zona Călanului. „Europeanul din Călanul Mic”, însingurat în „deceniul orb”, şi-a depănat, sub jet confesiv, amintirile (v. O viaţă trăită, o viaţă visată), evocând afectuos „casa dintâi”. Dar truda sa cărturărească, de veritabil misionar, a triumfat prin traducerile girate la editura Univers (pe care a păstorit-o lungă vreme), livrând titluri de referinţă.

Evident, textul este elogios, mixând referinţe de toate calibrele; dar se insinuează, constat, o nivelare păguboasă, nedreaptă, risipind superlative în stânga şi în dreapta, amestecând valorile. În fine, perioada postcomunistă, în contextul avântului liric al naţiei, oferă şi o explozie scriitoricească a „călănenilor”, îndeosebi în spaţiul on-line. Daniel Lăcătuş, cu zel contabilicesc, îi pomeneşte pe toţi.

Citește și Enciclopedia scriitorilor români contemporani de pretutindeni

Dacă în stenogramele intervenţiilor din Parlament (prin anul 2006), Adrian Păunescu, fost senator de Hunedoara, se căznea, în pledoariile sale, să scoată „Călanul din nevoi”, odată cu falimentul industriei, mândria localnicilor se leagă, observ, de viaţa culturală. Ea e „bogată”, scrie ferm dl. Lăcătuş, asigurându- ne că ei, călănenii, vor ţine „steagul sus” (p. 100). Iată şi câteva nume pe care putem miza, la rându-ne: vrânceanul Ionel Amăriuței, un „industriaş al visului”, din păcate plecat în altă lume.

Sau Violeta Deminescu, cea „menită poeziei”, cum constatase – sagace – profesorul ei din anii gimnaziali, Silviu Guga. Şi, neapărat, avocatul Ioan Barb, director-fondator al revistei Algoritm literar. Făcându-şi intrarea în arena literară (în 1998, cu Tăcerea ca o flacără), şi-a oferit chiar o lungă tăcere, reizbucnind merituos şi vădind hărnicie lirică. Sunt menţionate şi antologiile ivite în acest răstimp, adunând floarea poeticească a urbei: Seminţe literare (2011) şi Cu faţa spre oameni (2016).

„Echipată” cu un util Dicţionar, inserând acribios biobibliografiile celor menționați acolo, cu numeroase şi lămuritoare Anexe, lucrarea d-lui Daniel Lăcătuş este, neîndoielnic, folositoare, fără a mângâia, neapărat, orgoliul localist, în atâtea ocazii inflamat, de regulă. Cu probele pe masă, bogată şi diversă referențial, de efort documentaristic, ea rămâne un titlu de neocolit pentru cei doritori a „vizita” – ca excurs cultural – zona. Adeverind, cu superbie, că nasc şi la Călan oameni!

Revista Apel la memorie (anul II – nr. 4-5/decembrie 2019)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *